![]() |
|
|
La Galeriile "Art"
Racorosul spatiu al Galeriilor "Art" gazduieste in aceasta perioada o expozitie demna de toata atentia, semnata de unul dintre cei mai reprezentativi artisti plastici timisoreni din tanara generatie - Niculita Darastean. Lucrarile sale dovedesc ca artistul a trecut de rascrucea influentelor lui De Chirico si Dali, ca nu se mai lasa sedus de curente si mode trecatoare si a gasit o viziune proprie, aufentica si ferma. El propune acuarela pentru satul redat traditionalist si uleiul pentru figurativ si naturi statice. Cele dintai, in culori calde, peisaje rurale cu mult lemn, copaci si apa, induc o senzatie de regasire a sentimentului de acasa. Picturile in ulei restabilesc un echilibru estetic printr-o solemnitate si acuratete care certifica maturizarea artistului. Expozitia poate fi vizitata pana in 15 iulie, intre orele 10-18.
S. POPOVICI- "Agenda" 04.07.1998
|
|
|
|
|
|
Evadare din canicular Racoare printre acuarele si uleiuri la expozitia Niculita Darastean In racoroasa Galerie Art - tentanta bresa in canicula Cetatii - s-a petrecut miercuri seara vemisajul expozitiei de pictura si acuarela Niculita Darastean, "un vemisaj cu lume putina, dar apropiata Galeriei ,si spatiului artei", cum remarca amfitrionul evenimentului, Sergiu Stirbu. Autorul lucrarilor, "artist liric si de o sensibilitate profunda" contracareaza tensiunile lumii cu o stare de suflet delicat-senina. Fata de ultima sa expozitie, de la Galeria Expo Noi, Darastean se arata acum desprins din rascrucea influentelor surrealiste ale lui Dali. El alege acuarela pentru satul reprezentat traditionalist si uleiul pentru figurativ si naturi moarte. Cele dintai, subsumate unei idei bine definite formal, seduc prin culoiile calde: case, mult lemn, poduri, mori, butoaie si garduri in culorile pamantului, o lume patriarhala din care cu greu te poti sustrage. Picturile in ulei frapeaza prin solemnitate, prin ideea impietrita prevaland imaginea. Unitara si bine structurata in plan estetic, expozitia - cea de-a sasea personala a artistului - merita toata atentia publicului intr-o perioada cand canicula acopera un trist pustiu cultural. Ea este cartea de vizita a unui artist care se maturizeaza frumos, care nu se mai lasa sedus de mode si curente trecatoare si si-a gasit o viziune ,proprie convingatoare. S. POPOVICI DONICI- "Agenda zilei" 03.07.1998 Galeriile Art din Timisoara gazduiesc, zilele acestea, expozitia de pictura a artistului plastic Niculita Darastean. Asa cum preciza si amfitrionul galeriei dl. Sergiu Stirbu, manifestarea s-a desfasurat intr-un cadru intim, desi tanarul pictor ar fi meritat o "audienta" mai mare. Evenimentul consemnat aici, a subliniat Domnia sa, se incadreaza in programul galeriei, in intentiile de a incuraja si de a promova tinerii artisti. Niculita Darastean se impune ca un pictor liric, cu multa sensibilitate, dovedindu-si consecventa in exprimare. Absolvind Facultatea de Design din cadrul ISEP Tibiscus, artistul propune, alaturi de introspectia personala, o patina cultivata in aceasta scoala de arta. Majoritatea tablourilor expuse pastreaza simbolul si tematica "acasa", a satului, a elementelor rustice, atat de dragi plasticianului. Putem spune ca aceasta expozitie este o motivatie inspre nostalgiile copilariei, ale adolecentei; parafrazandu-l pe Petru Iliesu ea poate fi caracterizata ca "o intrebare despre intoarcerea acasa" L.U. "Renasterea Banateana" 03.07.1998 |